Sa iubim

 

 

De cele mai multe ori,nu poti sa spui omului de langa tine adevarul,pentru ca nu il accepta.Cumva,oricat am vrea sa ne dezbracam de toate mastile zilnice,in noi ramane mereu ceva ascuns,ceva ce stim doar noi.Cine ar putea sa te accepte cu tot universal tau?Cui a-i putea sa ii arunci in inima ranile tale si sa le vindece fara sa se raneasca?Exact acesta este exercitiul suprem : sa-ti poti darui sufletul cuiva fara ca la un moment dat sa simti doar ca l-ai vandut.Pe niste lacrimi sarate si niste clipe menite sa ne murdareasca sufletul.Cred ca ne place marea atat de mult pentru ca este sarata.La fel ca lacrimile care ti-au inundat buzele atunci cand l-ai strans in brate.Aceleasi lacrimi ti-au cuprins simturile si cand a plecat.Ne place fericirea.Si uram sa pierdem.Ne este frica.Mereu fugim de asta.In incercarea de a prinde fluturele minunat pentru a-i atinge macar pentru o clipa aripile,uitam ca i le putem rupe.Atunci,secunda noastra de fericire se transforma intr-o eternitate de agonie.

 

Este inca miez de vara.E noapte.Vantul adie si miroase a viata.Greierul canta.Poate de fericire.Unii dorm.Altii se indragostesc.Ei viseaza.Tu speri.Eu..ascult.Sunt momente in care viata nu face zgomot.Te ia de mana si te plimba usor,cu pasi mici.Atunci trebuie sa o tii strans de mana,sa nu o pierzi.Stiu ca ai pierdut multe si iti este teama sa speri,sa pasesti pe un nou drum.Si mie mi-a fost.Si mie imi este.Nu suntem singurii in aceasi situatie.Ma uram pentru alegeri,pentru toti oamenii pe care i-am pierdut.Si sufeream pentru trecutul pierdut.Pentru persoanele care au ramas departe si de care aveam nevoie.Credeam ca acolo este locul meu.Si imi era greu sa respir.Sa fiu.Mi-as fi dorit sa se intoarca,sau sa iau totul de la inceput.Sa iau deciziile care m-ar fi putut face fericita si sa ramana langa mine acei oameni fara de care credeam ca nu pot trai.Ma dureau mainile.Picioarele.Ma durea totul.Ma dureau dorintele si visele spulberate.Nu vei fi bine acum.Si nici maine.Pentru ca e greu sa fii puternic daca nu ai fost pana acum.Dar daca esti,noi stim ca nu trebuie sa ne fie dor.

 

Odata,cand eram mica avem cativa pui.Eu iubeam doar unul.Desi toti erau la fel.De fiecare data credeam ca cel pe care il iau in manute era cel pe care il iubesc.Eram sigura,simteam.Dar m-am trezit intr-o zi si unul din ei murise.Credeam ca este preferatul meu.Am plans.L-am tinut cu mainile mici si am plans.Sufeream.Asa cum sufera cineva cand pierde o persoana draga.Nu ii puteam da drumul si lacrimile nu mai aveau loc pe obrajii mici.Era prima oara cand iubeam.Si prima oara cand invatasem  ca desi iubesti,poti pierde.Nu voiam sa ii dau drumul.Nu voiam sa il inlocuiesc cu unul din ceilalti care aratau la fel.Nu ii iubeam.Nu ca pe el.Cred ca iubirea a fost primul lucru care a aratat ca face parte din mine.Si pierderea.Dar m-a invatat ca trebuie sa pasesc mai departe.Puiul mort si iubirea mea pentru el,au ramas undeva ingropate de manutele mici care ardeau de dor.Atunci ii vedeam pe toti la fel.Dar simteam pentru unul singur.Acum am invatat ca oamenii sunt diferiti.Dar ca o iubire se poate pierde,in drumul nostru spre fericire.

 

Azi imi este dor.As vrea sa ne iubim ca niste copii.

Azi am urât mai mult ca mâine

 

 Azi am urât.

   

   A mai fugit un înger.A trecut pe lângă noi,dar mintea,inima și fața de sticlă nu i-au dat atenție.Ochii au fost învățați să privească,nu să și vadă,iar urechile să audă nu să și asculte.Și în cele mai importante momente nu am văzut,nu am auzit.Am fost niște roboți plin de griji.Am uitat să privim îngerul care trecea pe lângă noi și ne făcea semne disperate să îl vedem.Acum a plecat.E sus.Parcă am auzit noi ceva de el,tot de la acei oameni ignoranți ca noi.Și Îl căutăm disperați prin toate colțurile pe care a pășit sperând că ne-a mai lăsat ceva.Privim imagini și descrieri.Suntem curioși și alergăm după fiecare ființă care l-a cunoscut.Ne dorim o picătură din el pentru că acum,îl vrem.Acum îl vedem.Acum îl auzim.Dar acum nu mai este.Azi am urât oameni.

   

   Azi am urât perechile de ochi care îmi privesc pașii.Ochii critici gata să sară în orice clipă să muște.Am urât imposibilitatea de a face ceva.Am urât neputința mea de a da o speranță celor care cred că sistemul se va schimba.Că într-o zi vor avea drepturi.Că vor avea dreptul să trăiască,să se dezvolte,să învețe.Am urât urâtul și scârba oamenilor de a trata oamenii ca pe niște ființe.Uneori iubesc oamenii.Și alteori îi urăsc.

   

   Azi am urât.Pentru că mi-am dorit.Încă o dată mi-am dorit să pot schimba ceva.Mi-am imaginat un viitor mai bun,mi-am dorit să putem fi mai buni și mai liniștiți.Să putem dărui.Să nu strigăm.Să nu plângem atât de des și să nu mai pierdem îngeri datorită nepăsării.Dar aici,aproape un copil plângea în pătuțul lui rece,pentru că era singur acum.Fusese abandonat.Dacă îți muți privirea observi și acea persoană care se chinuie din răsputeri să facă rost de pâinea care să îi permită copilului să crească.Dar uneori e imposibil.Și imposibilitatea duce la gesturi necugetate.Privește și la colțul celălalt.Privește tu,eu nu vreau să mai spun.Sunt sigură că privești.Dar poți vedea?

 

   Azi mi-am urât țara,oamenii,tot.Am urât ceva și nici nu mai înțeleg ce.Am urât oamenii nevoiți să plece ca să trăiască.Am urât răul și urâtul.Am urât și nevoia mea de libertate și fugă.Și mi-a fost milă de tot din jur.Chiar și de mine.

Dacă în locul rețelelor de socializare ar fi doar iubire?Am dărui mai mult?Ne-ar păsa?Am fi noi?Am iubi mai mult,nu-i așa?

 

A devenit prea ușor să faci rău și prea complicat să faci bine.Fă-ti timp să simți,nu doar să privești.Dă-ți timp sa faci bine nu rău.Tu ai nevoie de noi.Noi avem nevoie de tine.Noi toți avem nevoie de noi.

 

Day 30

 

 

   „Pleacă când trebuie.Nu lăsa sufletul să se strice de tot.Ia-ți timpul necesar pentru a trăi ceea ce meriți,micuțo.Fiecare sfârșit te va duce acolo unde vei fi fericită.Cu oamenii potriviți.Și multă iubire.Știu că ai nevoie de iubire.Stai liniștită,nu te teme.Este acolo.Trebuie doar să ai răbdare.Și nu regreta auzi?Se va întâmpla la momentul potrivit.Dar dacă trebuie să pleci,pleacă acum.Nu îți forța sufletul.”

Nu căuta fericirea

 

 

 

   Sunt complicată.Misterioasă.Îmi place să fiu copil,să mă comport ca un copil și să gândesc ca un copil.Aleg să fiu copil în momentele de libertate pentru că au fost și vor fi destule momente în care trebuie să fiu matură,fir-ar să fie.Și o să obosesc.O să obosesc să fiu ca cei din jurul meu.Vreau să pot să visez,să îmi permit să fiu copilul răsfățat.

   Îmi imaginam cum arată fericirea.Cum îți dai seama care este cea mai fericită zi?Cum te poți pregăti pentru ea?Cum se simte?Voiam să stau întinsă pe nisipul curat și să privesc stelele.Să zâmbesc.Să mă simt în siguranță.Să nu vreau să mai plec.Îmi imaginam locul în care să ma simt eu.Să mă regăsesc acolo.Să nu fug.Iar pentru o clipă m-am gândit că o să îl caut mereu.O să găsesc locul meu,cel de care nu mă mai pot desprinde.Locul în care nu îmi va fi teamă să îmi golesc tot sufletul.Acolo oamenii nu ar critica viața sau alegerile mele,nu ar putea să arate cu degetul pentru că ei știu că nimeni nu este „curat”.

   Uneori am greșit.Uneori mi-am urmat inima sau gândurile.Alteori sfaturile celorlalți.Am făcut rău și am fost rănită.Am reproșat.Am dorit.Am plâns.Am ales binele și răul.Uneori nu am acceptat greșelile dar mai târziu mi-am dat seama că deja învățasem din ele.De multe ori mi-am asumat deciziile și nu am plecat capul în fața tuturor ci am zâmbit.Eram eu.Cu greșeli,temeri,regrete.Trebuie să ai curaj să le așezi în fața tuturor.Vei fi criticat.Vei critica și nu vei înțelege.Vei dori să fii înțeles sau să schimbi lumea.Apoi vei vedea că singurul lucru pe care îl poți schimba ești tu.Tu pe tine.Nu pe altcineva.Nu poți transforma un om în altceva.Sau poate că da.Dar pentru cât timp?Cât timp va putea rezista persoana aceea falsă?Și cât de mult vei avea puterea să privești în ochi această persoană?

   Vreau să învăț fericirea.În lucrurile simple.În oameni.În priviri.Zâmbete.Vreau să visez.Să iubesc.Să învăt să fiu copil.Să fiu ce vreau eu să fiu.

   Poți spune cu adevărat care a fost cea mai fericită zi ?Și dacă da…ai avut tot?Fericirea nu există.Tu o definești.

   Câte clipe am ucis în încercarea de a fi altcineva?

 

Day 29

 

 

   -Tu ai învins moartea.

   -Am trecut pe lângă ea.

   -A fost mereu în urmă.

   -Am fugit.Am învățat să alerg.Mă simțeam speriată și căutam protecție.A întins degetele lungi și a încercat să se agațe de mine.Atunci mi-am întors capul și ne-am întâlnit privirile.Ochii intenși îmi acaparau gândurile și pentru prima oară îmi era frică.Simțeam frigul din jur și da,îmi era frică.Obosisem.Picioarele nu mă mai ajutau prea mult și nu eram sigură dacă trebuie să renunț sau nu.Nu am vrut să regret că nu am dat tot ce mai puteam și am continuat.Am încetinit fuga dar am fost cu un pas înainte.Reușisem să fug de lângă ea.Am ajuns la capătul drumului și am căzut pe spate.Acum priveam stelele.Era liniște și respiram greu.Am rămas acolo pentru puțin timp.Acum îmi odihnesc picioarele.

Day 28

 

 

   -Te gândești la viitor?

   -Nu.

   -De ce?

   -Aici e mai sigur.

   -Mi-e dor de trecut.

   -Suntem diferiți.

  -Suntem trecut și prezent.Suntem legați.

  -Viitorul este important.

  -Tu ești aici.

  -Dar tu ești încă acolo.

  -E frig.

 

Day 27

 

 

   Învață să pierzi.Dacă nu mai ai control asupra picioarelor poate ți se vor dărui aripi.Vei fi mai bogat decât înainte să pierzi.

Gânduri de seară

   Sunt prea departe.Dar nu.Nu de asta sunt supărată.E al naibii de ridicol să observ cât mi se poate schimba viața într-un an.Și acum mă privesc obosită și nu mă înțeleg.Cum o să fiu?Cine naiba sunt eu acum?.Îmi bubuie capul,poate îmi explodează și gândurile mi se împrăștie în vreo armonie ciudată pe care totuși aș putea-o înțelege.Să aflu și eu lucruri mai repede.M-am săturat să aștept.Și azi a fost ca ieri,o confuzie totală.Încep să mă pierd,asta dacă nu m-am pierdut deja.

   Aș vrea să nu mă mai condamn că sunt atât de naivă.Nu toți oamenii sunt ca mine.Dar nu pot fi altfel.Sunt prea bună.Nu îmi fac complimente niciodată,dar e singurul lucru pe care îl pot spune sigur despre mine.Sunt bună.Și de ce naiba sunt așa nu știu.Că oamenii au ales să mă dezamăgească mereu,dar eu tot naivă sunt.Cred că nu o să învăț niciodată să fiu altfel.

   Acum mi-e dor de tot și sunt prea departe de oameni.Nu mă refer la acei oameni care se plâng  că s-au lovit la deget,că nu știu ce culoare să aleagă pantofii,că au răcit sau că nu au putut dormi pentru că au visat urât.Eu nu visez urât.Nu e coșmar.E real.Și trăiesc,supraviețuiesc și mi-e dor.De ce naiba oamenii sunt așa?Că mi-e dor de oameni.Acei puțini oameni în care mai am încredere.

   Sunt departe de trei săptămâni.Și e doar începutul.Cât de mari pot fi problemele celor fără adevărate probleme?Cât de greu este să fii om?Să te deschizi?Să iubești?Da.Cât de greu este să iubești ?Să nu dezamăgești?Cât de greu este să nu te mai plângi de problemele tale minore în timp ce lângă tine altcineva se luptă să iasă din mocirlă?

   E seară.O să încerc să îmi las gândurile deoparte,pentru altă dată.Noapte bună.

Rai sau Iad

                                                    

 

   Ți-a dat drumul la mână pentru că a fost prea greu să te care și pe tine în toate umbrele lui.

   Oamenii își desprind mâinile.Doar cei curajoși pot păși împreună.Iar la sfârșitul drumului,doar aceia sunt cei care se vor așeza unul lângă altul,prea obosiți să mai vorbească.Se vor înțelege din priviri,sau poate își vor împleti lacrimile într-un zâmbet pe care îl vor înțelege doar ei.Acel zâmbet care înseamnă că au reușit deși credeau că nu o vor face.Nu și-au promis..pentru că au învățat că promisiunile există să fie încălcate.Deși au fost momente în care toți ceilalți trăgeau de mâinile lor să se desprindă,au ținut strâns,au țipat,au plâns și au jurat că ei doi sunt un întreg mai puternic decât fiecare persoană care se luptă să le desfacă degetele obosite.

   Lasă-l să plece până când se va elibera de umbre,orgolii,rătăciri și gânduri.Lasă-l să simtă,să vadă,să se asculte.Să înțeleagă.Să înțeleagă dacă tu ești persoana cu care vrea să pășească peste toate pietrele.Să își lase demonii și trecutul.Să învețe să iubească lipsa ta și să îți înțeleagă mai bine prezența.Lasă-l să plece căci dacă va avea nevoie de tine,va știi că tu ești acea parte care îi lipsește.

   Uită promisiuni.Vise.Clipe.Planuri.Nu aștepta căci s-ar putea să nu se mai întoarcă de data asta.Iar dacă se va întoarce,zâmbește-i,mângâie-i rănile și ascultă.Fii cea care îl trezește cu un sărut pe frunte și pregătește-i cafeaua de dimineață.Impletește-ți mâinile în jurul lui când este prea obosit și nervos de cei din exterior,iar atunci vei fi refugiul său în fiecare zi când va simți că trebuie să renunțe.

   Nu pleca.Și nu sta prea mult,căci timpul poate fi demonul tău.Demonul ce îți va deschide rănile sau îți va face altele noi.Poți trăi în Iad sau în Rai.Vino sau pleacă pentru totdeauna.Totul ține de alegeri.

Day 27

 

Azi m-am uitat în sus.Cerul strigă de câteva zile.Am zâmbit.L-am rugat să își închidă sufletul,să nu permită ca starea lui să influențeze și starea noastră aici.E mai puternic decât noi.Iar noi..suntem singuri.

   Cerul mă apropie de el.Vedem același soare,lună și stele.Respirăm același aer și simțim aceași adiere a vântului.Așa ne mângâiem noi atunci când suntem prea departe să ne putem atinge.Vântul întinde mâinile lui infintite și ne face să simțim în același timp.Să ne atingem.

   „Nu te schimba niciodată.”

   Vom fi mereu aproape.Cerul vrea să râdă de noi.Mâinile noastre nu se vor desprinde.